Pompierii au anunțat lichidarea incendiului de pe strada Mihai Viteazul nr. 15 A din capitală
Pompierii au anunțat lichidarea incendiului devastator izbucnit într-un depozit cu produse alimentare de pe strada Mihai Viteazul nr. 15 A din municipiul Chișinău. În dimineața zilei de 08 ianuarie 2026, ora 11:14 a fost anunțată lichidarea completă a focarelor de ardere.
Pe parcursul nopții au fost antrenate două autospeciale de intervenție cu un efectiv de 10 angajați IGSU, care au efectuat lucrări de monitorizare, securizare și lichidare a focarelor mici.
Reamintim, că incendiul de proporții a izbucnit în dimineața zilei de 07 ianuarie 2026 într-un depozit de stocare a produselor alimentare cu suprafața de 15 000 metri pătrați. Luându-se în calcul suprafața incendiului și extinderea rapidă a acestuia, precum și pericolul pentru alte construcții din apropiere a fost anunțat nivel sporit de intervenție.
Conform ,,Planului național privind antrenarea forțelor și mijloacelor la lichidarea consecințelor situațiilor de urgență și excepționale”, în total la lichidarea incendiului au fost implicați 90 angajați ai IGSU cu 24 de autospeciale. Totodată, în misiunea de stingere a incendiului au mai fost antrenate forțe și mijloace din cadrul IGP, IGC, SAMU, APL, Premier Energy SRL și o echipă da la S.A ,,Apă-Canal Chișinău”, în total 19 persoane și 6 unități de tehnică.
La fața locului pentru coordonarea și dirijarea acțiunilor de intervenție a fost creat Statului Major Operativ al IGSU.
În urma incendiului au fost distruse aproximativ 8 000 metri pătrați din suprafața totală a depozitului, precum și bunuri materiale din interior, inclusiv stivuitoare electrice, stilaje, produse alimentare și produse de uz casnic.
Datorită intervenției prompte a pompierilor și salvatorilor, a fost salvată cealaltă parte a depozitului, precum și construcțiile aflate în apropiere.
La moment la fața locului își continuă activitatea Laboratorul Experimental Antiincendiar al IGSU în vederea înaintării ipotezelor și stabilirii tuturor circumstanțelor producerii incendiului.