Salvatorii IGSU și-au perfecționat abilitățile de conducere a intervențiilor printr-un schimb de experiență moldo-danez

none

În perioada 26–28 octombrie 2026, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a organizat un curs de instruire destinat comandanților intervenției, în cadrul proiectului de cooperare „Inițiativa daneză pentru protecția civilă în Moldova 2025–2028”, realizat în parteneriat cu Agenția Daneză pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență.
Activitatea s-a desfășurat la Centrul Republican de Instruire al IGSU din satul Răzeni, raionul Ialoveni, reunind 19 angajați ai instituției și experți danezi, într-un cadru profesional dedicat schimbului de experiență, consolidării competențelor și preluării bunelor practici internaționale în domeniul managementului intervențiilor.
Programul de instruire a pus accent pe dezvoltarea abilităților de conducere operațională, prin activități teoretice și exerciții practice care îi pregătesc pe participanți pentru provocările întâlnite în teren.
Pe parcursul celor trei zile, salvatorii au studiat și exersat metode de evaluare a situației operative, elaborarea planurilor tactice de intervenție, precum și coordonarea forțelor și mijloacelor implicate în gestionarea situațiilor de risc.
Un loc important în cadrul instruirilor la ocupat scenariile practice, axate pe gestionarea incendiilor de vegetație, intervențiile în cazul incidentelor care implică riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), precum și acțiunile desfășurate în urma accidentelor feroviare. Aceste tipuri de situații au presupus o analiză atentă a circumstanțelor, identificarea pericolelor pentru personal și populație, stabilirea priorităților și coordonarea acțiunilor tuturor forțelor antrenate.
Cooperarea cu experții danezi a oferit participanților oportunitatea de a compara abordări profesionale, de a analiza metode diferite de organizare a intervențiilor și de a identifica soluții care pot contribui la eficientizarea activității operative a IGSU.
Schimbul de experiență reprezintă, totodată, un prilej de consolidare a relațiilor de cooperare dintre Republica Moldova și Regatul Danemarcei în domeniul protecției civile și al managementului situațiilor de urgență.
Prin organizarea acestor activități, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență urmărește consolidarea competențelor profesionale ale comandanților intervenției, dezvoltarea capacităților de planificare și coordonare și îmbunătățirea răspunsului instituțional în fața unor situații de urgență complexe.

Последнее обновление: 29 окт 2026 - 08:21