Cod galben de ploi și vijelie - recomandările salvatorilor IGSU

*

Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, la 12.05.2026, în intervalul orelor 08.00 – 21.00, pe arii extinse se prevăd ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, izolat averse puternice (15-25 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să respecte următoarele recomandări, în vederea prevenirii situațiilor de risc:
-    evitați deplasările în timpul furtunilor, în special în zone deschise;
-    nu vă adăpostiți sub copaci bătrâni, stâlpi sau piloni electrici;
-    evitați atingerea cablurilor electrice căzute la pământ;
-    sistați activitățile în aer liber pe timp de ploaie;
-    nu traversați străzi inundate, poduri sau canale de scurgere;
-    închideți geamurile și ușile locuințelor pentru a preveni pătrunderea apei și a curenților puternici de aer;
-    nu parcați autovehiculelor sub copaci, panouri publicitare sau alte obiecte instabile;
-    deconectați aparatele electrice în cazul descărcărilor electrice intense;
-    supravegheați permanent copiii și evitați aflarea acestora în apropierea bazinelor acvatice și a canalelor de scurgere.
Totodată, gestionarii bazinelor acvatice sunt îndemnați să verifice starea digurilor și funcționalitatea sistemelor de evacuare a apei, precum și să monitorizeze permanent nivelul apei în perioada precipitațiilor abundente, pentru prevenirea revărsărilor.
În situații de risc sau de urgență, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.

 

Последнее обновление: 12 Май 2026 - 08:48