Intervenția IGSU în apropierea stației de cale ferată Visterniceni. 

<none>

 Astăzi, 8 mai 2026, la ora 11:23, Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a recepționat informația privind o locomotivă cuprinsă de foc, în apropierea stației de cale ferată Visterniceni din municipiul Chișinău, str. Petricani 1.

La fața locului au intervenit 2 echipe de intervenție.

Ajunși la fața locului, pompierii au reușit lichidarea promptă a arderii la ora 11:46. Arderea a afectat o locomotivă uzată, care era dată la reciclare și dezmembrare.

Cauza producerii incidentului urmează să fie stabilită de specialiști.

Последнее обновление: 8 Май 2026 - 12:15