Numele, Prenumele: Cebîrciu Luminiţa Nicolae
Data naşterii: 01 aprilie 1981
Locul naşterii: raionul Ocniţa, Republica Moldova
Naţionalitate: Republica Moldova
Email: luminita.cebirciu@igsu.gov.md
GRADUL SPECIAL/DE CALIFICARE: locotenent-colonel al serviciului intern
2016–2019 – Academia de Administrare Publică, studii postuniversitare, master în Ştiinţe politice
2005–2009 – Universitatea de Stat din Republica Moldova, studii superioare de licenţă, specialitatea Drept
1998–2000 – Colegiul de Poliţie „Dimitrie Cantemir” al Ministerului Afacerilor Interne
Cursuri de perfecţionare: curs de dezvoltare profesională „Management” oraşul Berlin, Germania; curs de formare profesională „Leadership pentru femeile din cadrul organelor de aplicare a legii” ILEA Budapesta, Ungaria; program de instruire a specialiștilor în resurse umane, organizat de către partenerii proiectului Twining-Oficiul Guvernului Republicii Lituania în cooperare cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova; curs de perfecționare „Modele moderne de recrutare a personalului. Programe de testare și selectare”, organizat de către Secția justiția penală și aplicarea legii a Ambasadei SUA în Republica Moldova.
01/2022 – prezent – şef adjunct al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI
04/2019 – 01/2022 – şef al Direcției management resurse umane a IGSU al MAI
02/2018 – 04/2019 – şef adjunct al Direcției resurse umane a IGSU al MAI
04/2015 – 02/2018 – șef adjunct direcție generală, șef al Direcției administrare personal a Direcției generale resurse umane a MAI
08/2013 – 04/2015 – șef al Serviciului evidență al Direcției administrare personal a Direcției generale resurse umane a MAI
03/2010 – 08/2013 – specialist principal al Secției recrutare și evidență a Direcției recrutare și activități de administrare a Direcției generale resurse umane a MAI
08/2000 – 03/2010 – polițist în cadrul Direcției Generale Pază de Stat a MAI
Căsătorită, doi copii.