IGSU consolidează procedurile pentru solicitarea sprijinului prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene

*

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență consolidează capacitățile de cooperare internațională în domeniul managementului situațiilor excepționale, prin elaborarea unor proceduri pentru solicitarea sprijinului prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. 
În acest context, în cadrul proiectului „Consolidarea guvernanței sectorului de securitate în Moldova” (SSGM), a fost desfășurat pe 15 septembrie 2026, un atelier de lucru dedicat dezvoltării și definitivării Procedurilor Operaționale Standardizate (SOP-uri) privind conlucrarea dintre IGSU și Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgențe al Uniunii Europene (ERCC). 
La atelier au participat reprezentanți ai IGSU implicați în procesul de solicitare a sprijinului prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE, atât în etapa de pregătire, cât și în situații de activare a mecanismului.
Pe parcursul atelierului au fost analizate activitățile realizate de la prima sesiune din ianuarie 2026  și etapele parcurse în elaborarea procedurilor. Totodată, participanții au lucrat asupra conținutului acestora, fiind examinate fluxurile informaționale, responsabilitățile instituționale și modalitățile de comunicare cu ERCC în procesul de solicitare și coordonare a sprijinului internațional.
Elaborarea SOP-urilor va contribui la standardizarea proceselor interne ale IGSU și la asigurarea unei comunicări eficiente și coordonate cu structurile europene responsabile de gestionarea solicitărilor de asistență în situații de urgență.
Proiectul „Consolidarea guvernanței sectorului de securitate în Moldova” (SSGM) este implementat de Centrul de la Geneva pentru Guvernarea Sectorului de Securitate (DCAF) în parteneriat cu Agenția Suedeză pentru Apărare Civilă și Reziliență (MCF) și finanțat de Sida (Suedia). Componenta de management al crizelor din cadrul proiectului este implementată de Agenția Suedeză pentru Apărare Civilă și Reziliență (MCF).
 

Ultima actualizare: 21 Sep 2026 - 11:07