Activitatea de prevenire și intervențiile operative ale IGSU au contribuit la reducerea cu 40% a numărului incendiilor în luna iulie 2026
Măsurile de prevenire și consolidarea capacităților de intervenție au contribuit semnificativ la reducerea numărului de incendii și situații excepționale în luna iulie 2026 în Republica Moldova.
În urma analizei statistice efectuate de IGSU, datele au demonstrat reducerea semnificativă a numărului incendiilor și a situațiilor excepționale.
În luna iulie 2026, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 111 incendii, cu 74 de cazuri mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce reprezintă o scădere de 40%.
În urma incendiilor înregistrate în perioada de referință, 3 persoane și-au pierdut viața, iar 2 persoane au fost traumatizate, numărul victimelor rănite fiind de două ori mai mic decât media ultimilor 15 ani. Totodată, în urma incendiilor niciun minor nu a avut de suferit.
În urma intervențiilor operative ale subdiviziunilor IGSU la lichidarea incendiilor au fost salvate 2 persoane, iar valoarea bunurilor materiale protejate în timpul misiunilor de intervenție este estimată la 24,4 milioane de lei.
Analiza cauzelor de izbucnire a incendiilor demonstrează că factorul uman continuă să joace un rol determinant. Cele mai frecvente cauze au fost: scurtcircuitul – 23 de incendii (aproximativ unul din cinci incendii produse); imprudența în timpul fumatului – 15 incendii; incendierea intenționată – 12 incendii; încălcarea regulilor de exploatare a echipamentului electric – 5 incendii.
Rezultate pozitive au fost înregistrate și în domeniul gestionării situațiilor excepționale. În perioada analizată au fost înregistrate 14 situații excepționale, în urma cărora nu au fost înregistrate victime. Totodată, s-a redus numărul situațiilor excepționale cu caracter natural, tehnogen și biologico-social, precum și numărul focarelor de ardere a vegetației.
Rezultatele obținute reflectă eficiența măsurilor de prevenire desfășurate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la nivel național, precum și nivelul ridicat de pregătire și capacitatea de reacție a subdiviziunilor operative în gestionarea situațiilor de risc.
IGSU îndeamnă cetățenii să fie responsabili și să respecte regulile antiincendiare și de siguranță personală pentru a preveni situații de urgență.